Cercetătorii trebuie să ia în permanenţă tot felul de decizii, de la alegerea acestei profesii, sau a unui domeniu, a unui proiect, a unui colaborator sau angajator, la opţiuni curente, cum ar fi: Cu ce să mă ocup astăzi, sau în următoarea oră [RH1986] ? Succesul, oricum l-am defini, este determinat aproape în întregime de aceste decizii.
Opţiunile, planurile şi strategiile organizaţiilor care investesc într-un fel sau altul în cercetare sunt foarte strâns legate de opţiunile cercetătorilor. Succesul unei organizaţii (firmă, institut, universitate sau stat) derivă atragerea şi stabilizarea unor echipe de cercetare performante într-un sens care serveşte misiunea organizaţiei. Altfel spus toate investiţiile instituţionale în cercetare sunt co-investiţii la investiţia cercetătorilor individuali [ADC2012].
Invers, evoluţia sistemelor ştiinţifice înconjurătoare influenţează foarte mult efectul alegerilor personale.
Strategia cercetătorului este o metodă, personală, de selecţie a propriilor opţiuni şi proiecte. Această pagină este o listă de lecturi potenţial utile pentru construcţia şi perfecţionarea acestei metode. Cum motivaţiile personale sunt foarte variate, nu se poate imagina vreo reţetă generală, însă o oarecare documentare poate uneori preveni erori grave.
Teorie: ce este (sau nu este) cercetarea, cum funcţionează în general sistemele ştiinţifice
Starea şi dinamica sistemelor şi instituţiilor din România şi din alte ţări
Planuri şi strategii ale ţărilor şi organizaţiilor
Planuri şi strategii din România
[RH1986] You and Your Research Richard Hamming, Bell Communications Research Colloquium Seminar 7 March 1986. Webcite:6E59bj1by.
[PG] Scurte eseuri de Paul Graham, privitoare în special la problemele şi opţiunile cercetătorilor şi investitorilor privaţi (cum este autorul) care încearcă să transforme un startup într-o afacere viabilă.
O serie de cărţi clasice descriu opţiunile personale tipice. Unele sunt mai uşor de găsit, chiar accesibile online.
[ECO] Cum se face o teză de licenţă Umberto Eco, 2006 (ediţia românească). Descrie în principal problemele întâlnite de doctorandul în ştiinţe umaniste, însă multe sfaturi şi observaţii se aplică şi celor din ştiinţele naturale şi tehnice, care s-au desprins metodologic din cele umaniste. Chiar pentru cercetătorul ştiinţelor exacte, este o incursiune instructivă în chestiunile clasice ale explorării literaturii şi ale gestiunii timpului personal.
[FEYNMAN] Surely you're joking mr Feynman o colecţie de eseuri despre perspectiva autorului asupra propriilor opţiuni în cariera de cercetător. Cel mai sintetic dintre eseuri este probabil Cargo cult science, care priveşte şi principala eroare pe care o poate face cineva atunci când se apucă de cercetare: să îşi dedice ani din viaţă unei direcţii pseudoştiinţifice, care nu poate duce nicăieri. Cauza principală este distincţia foarte subtilă între cunoaşterea ``transmisă'' superficial şi cunoaşterea recepţionată critic. Este o eroare uşor de făcut chiar de către cei cu îndelungată experienţă, mai ales în disciplinele teoretice, şi are consecinţe personale foarte deprimante până la urmă.
[SELYE1] From Dream to Discovery de Hans Selye. O lucrare autobiografică, la fel ca [FEYNMAN], dar din perspectiva cercetătorului experimental. A fost tradusă şi în limba română, se mai găseşte în anticariate. Conţine o excelentă tipologie a cercetătorilor, predictivă pentru cursul vieţii şi carierei, şi o mulţime de sfaturi şi recomandări pentru optimizarea activităţilor de zi cu zi.
[SELYE2] Stress Without Distress tot de Hans Selye (care este şi inventatorul noţiunii fiziopatologice de ``stress''), completează [SELYE1] cu recomandari instructive privind interacţiunea cu colegii, în primul rând cu cei din laborator.
[PATHS] The Responsible Researcher. Paths and Pitfalls. (societatea SigmaXi). Este o scurtă introducere în perspectiva deontologică a opţiunilor cercetătorului.
[T1] Manualul Frascati. Definiţia cercetării şi dezvoltării experimentale, pentru scopuri statistice şi contabile în OECD.
[T2] Manualul Oslo. Definitia inovării în OECD.
[T3] Eseuri despre sociologia cercetătorilor, pagina personală a lui E. Garfield Colecţie vastă de articole cuprinzând bazele teoretice şi modele clasice pentru înţelegerea dinamicii foarte particulare a societăţilor de cercetatori şi analiza acestora plecând de la publicaţii.
[BH2013] Econometrie Bruce Hansen, University of Wisconsin, 2013.
Romania apare în unele statistici comparative, de exemplu: 5.4. Academic output si tabelele 5-27 pana la 5-40.
[UKCP2011] International Comparative Performance of the UK Research Base, 2011
[UKRS2010] The Scientific Century. Securing our Future Prosperity The Royal Society, 2010. O prezentare generală a situaţiei, dinamicii şi perspectivelor cercetării din Marea Britanie în context internaţional. România apare în mai multe hărţi comparative.
[EUCR2011] EU Competitiveness Report Un raport Eurostat, recent, cu prezentarea extensivă a situaţiei indicatorilor macroeconomici ai cercetării şi dezvoltării din România comparativ cu statele din jur, cu Uniunea Europeană şi cu tendinţele mondiale, inclusiv o monografie despre situaţia României. Trebuie observate unele diferenţe metodologice fata de abordarea din Statele Unite, dar concluziile comparative, în linii mari, sunt similare.
[WB2012] World Bank Functional Report Research, Development and Innovation, Romania
[EW2011I] ERA Watch Mini Country Report, Romania (2011) [privind inovarea]
[EW2011] Erawatch Analytical Country Report 2011, 2010, 2009, 2008
[RO11] Carta Alba, Ad Astra, a cercetării româneşti, care descrie rezultatele cercetarii fundamentale din Romania, inclusiv cu statistici pe domenii, regiuni si institutii, dar si cu link-uri la articolele propriuzise, in perioada 2002-2011, cu selecţia interactivă a statisticilor. Alte referinte la resurse similare pe prima pagina.
[RAdA] Revista Ad AStra, 2002--2008
[AdABS] Biblioteca de ştiinţă, Ad Astra
[RPSS] Revista de politca ştiinţei şi scientometrie.
[FR2010] Franta, 2010
[SA2002] Africa de sud, 2002
[GB2011] Marea Britanie, 2011 Conţine o excelentă analiză a tendinţelor globale ale economiei în viitorii ani.
[US1983] SUA 1983
[IR2016Child] National Strategy for Research and Data on Children’s Lives 2011 – 2016 (Irlanda)
[AU2011] Strategic Roadmap for Australian Research Infrastructure
Inovare, regiunea Bucureşti/Ilfov, probabil în jur de 2007
Inovare, regiunea Sud/Muntenia, 2008--2013
Inovare, regiunea Vest, 2009--2013
Inovare, regiunea Sudest, 2008--2015
Inovare, regiunea Nordvest, 2008--